Bencomp, un ajutor de nădejde în amenajarea balconului dumneavoastră
Februarie 15, 2016Balconul a fost mereu zona casei oarecum discriminată, spre deosebire de restul încaăperilor, un fel de “Cenusareasă” a locuinței, având rol de depozit. Însă el poate deveni o adevarata oază de liniste și confort. Poate fi spațiul unde iți chemi amicii, colțul tău de meditație sau poate servi pentru a admira privelistea, a bea cafeaua și a citi ziarul în liniște.
Foarte mulți dintre noi locuim la bloc, așa că incercam să ne amenajam locul de relaxare și pe balcon. Chiar dacă balcoanele apartamentelor au suprafețe relativ mici, și fiecare centimetru contează, se poate realiza o modernizare deosebită prin folosirea anumitor materiale. În ceea ce privește pardosirea unui astfel de spațiu, trebuie să îi acordăm o atenție deosebită, căci podeaua de ciment este foarte neatragatoare și rece. Tipul de material ales va avea un impact foarte puternic asupra modului în care balconul va fi perceput.
Indiferent dacă balconul este închis sau deschis, acoperit sau nu, o soluție ar fi alegerea lemnului compozit produs de firma Bencomp. Acesta este rezistent la umezeală și, în contact cu apa, nu putrezește nici măcar dacă apa e sărată. În plus, nu este afectat nici de razele soarelui, deci nu crapă la temperaturi ridicate. Are aspectul lemnului natural, este foarte plăcut la atingere și este antiderapant. Mucegaiul nu-l afectează și nici insectele nu-l atacă. Sistemul de montare e relativ simplu și se poate face în două moduri: aparent, prin intermediul unor suruburi autofiletante, sau ascuns cu ajutorul unor elemente de prindere. Pentru pardoseala balcoanelor închise/acoperite, Bencomp vă ofera profile cu îmbinare nut și feder, iar pentru cele deschise/descoperite, vă propune profile cu îmbinare prin clipsuri, cu rosturi de scurgere a apei.
Prin folosirea profilelor de pardoseli marca Bencomp se obține o lucrare de calitate, cu o durabilitate mare. Astfel, balconul va deveni locul tău preferat, iar musafirii se vor îndrăgosti iremediabil de el.
Tu cum ai ales să îți amenajezi balconul ?